SETează-te pe tineret (Săptămâna Europeană a Tineretului)

1932 Vizualizări
Data: 18 Martie 2015

Săptămâna Europeană a Tineretului (SET) 2015

SET în Europa

Care sunt cele mai originale metode de facilitare a accesului tinerilor la piaţa muncii? Care sunt cele mai bune idei prin care antreprenoriatul poate îmbunătăţi viaţa tinerilor? Cum poate creşte interesul tinerilor faţă de viaţa politică şi cum pot fi aceştia încurajaţi să se implice mai mult în acest domeniu? Cum poate creşte gradul de participare a tinerilor la viaţa civică? În ce mod ar putea fi implicaţi tinerii la nivel european în chestiuni privind dezvoltarea?

33 de țări europene vor sărbători Săptămâna Europeană a Tineretului prin sute de activități desfășurate între 27 aprilie și 10 mai 2015! Fiecare țară va alege una din cele două săptămâni pentru a desfășura activități (vezi mai jos ce se întâmplă în România)

Evenimentele, care se vor adresa în special tinerilor şi care se vor concentra pe temele participării, includerii și angajabilității, vor putea fi încărcate şi vor fi disponibile spre consultare pe pagina oficială „European Youth Week“, care se va deschide la începutul lunii aprilie. De asemenea, informațiile se vor găsi şi pe pagina de Facebook "European Youth", pe Twitter și Instagram, prin intermediul hashtagului #youthweek.

SET în România

În România, Săptămâna Europeană a Tineretului se va derula între 4 – 10 mai 2015.

Evenimentele și activitățile vor putea să fie înscrise și prezentate în calendarul de evenimente de pe site-ul erasmusplus.ro, pe pagina de Facebook – Erasmus+RO sau evenimentul dedicat de pe Facebook (click AICI).

De ce ai organiza un eveniment SET?

Pentru că în Săptămâna Europeană a Tineretului organizaţiile de tineret pot atrage atenţia mai mult decât oricând asupra proiectelor lor şi asupra modului în care se implică în schimbarea comunităţilor din care fac parte. Pentru că în această perioadă îţi vei putea spune părerea cu privire la chestiunile care te preocupă şi te vei putea informa cu privire la programele educaţionale europene care ţi se adresează. Pentru cei interesați să desfășoare activități cu ocazia SET, vom reveni cu mai multe informații în momentul în care vom lansa secțiunea online în care să puteți să înscrieți evenimente.

Totodată, în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului vei putea urmări dezbateri pe subiectele prioritare ale politicii de tineret a UE, iar tinerii și alţi actori implicaţi în problematica legată de tineret vor putea afla despre oportunitățile oferite de Erasmus + prin exemplele de proiecte care vor fi prezentate.

Dacă ești curios ce s-a întâmplat la ediția anterioară, click AICI.

1932 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
9 Iunie 2024 - 13 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, To be decided
Perioada:
17 Iunie 2024 - 21 Iunie 2024
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Bucuresti, Online
 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.