Purtând denumirea fostului program pentru mobilități adresate studenților, PLUS-ul adus de Erasmus+ este dat de posibilitatea de cooperare între sectoarele educației, formării, tineretului și sportului. 
Astfel, Erasmus+ reunește cele șapte programe europene de învățare: Tineret în Acțiune, Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul de cooperare cu țările industrializate. Erasmus+ vine însă cu o structură mai flexibilă, propune condiții de participare și de finanțare mai simple față de programele precedente şi pune accent pe impact şi o abordare strategică şi integratoare.
Noul program se adresează studenților, elevilor, ucenicilor din școlile profesionale, adulților, tinerilor, voluntarilor, profesorilor, formatorilor, lucrătorilor de tineret și tuturor profesioniștilor din organizațiile care activează în domeniul educației, formării și tineretului.
Un alt PLUS este reprezentat de bugetul cu 40% mai mare față de nivelul precedent al cheltuielilor din perioada 2007-2013, iar estimările pentru viitorul program de după anul 2020 anunță o dublare a bugetului alocat, fapt ce reflectă importanța pe care UE o acordă domeniilor amintite și angajamentul de a investi în ele.
În ceea ce privește țara noastră, bugetul alocat a crescut de la un an la altul, fiind un răspuns al demersului susținut de a atinge prin proiectele finanțate obiectivul propus de Erasmus+: Changing lives. Opening minds.
Buget 2018: 78.330.936 euro
Buget 2017: 67.682.059 euro
Buget 2016: 57.278.545 euro
Buget 2015: 54.514.335 euro

Toate detaliile pot fi accesate pe pagina oficială a Programului www.erasmusplus.ro

347 Vizualizări
ULTIMELE ştiri
10 Iulie 2018

Rezumatul conține principalele elemente ale studiului rezultate în urma explorării modului în care Internetul și social media influențează participarea și cetățenia activă a tinerilor.

04 Iulie 2018

Un număr de 15000 de tineri cu vârste de 18 ani au fost selectați să primească pemise de călătorie.