IMPORTANT: pentru detalii privind înscrierea, selecția și finanțarea citiți cu atenție informațiile de mai jos și acest GHID.
Scopul principal al cursului este acela de a creşte calitatea activităţii de mentorat în proiectele SEV şi de a sprijini mentorii activi în lucrul cu voluntarii.
Informații suplimentare referitoare la obiectivele, descrierea și structura cursului, precum și detaliile referitoare la profilul candidatului, se găsesc la următoarea adresă:
https://www.salto-youth.net/tools/european-training-calendar/training/mentor-plus-improving-mentorship-in-evs-volunteering-activities.7149/
Cursul se adresează mentorilor activi (începători care sunt deja implicați într-un proiect în derulare, precum și mentori cu experiență) care vor să își dezvolte mai departe competențele și să își îmbunătățească activitățile de mentorat.
Profilul candidatului:
- reprezintă o organizaţie/instituţie care lucrează direct cu tineri;
- este interesat să dezvolte viitoare proiecte internaționale (Erasmus+) în domeniul tineretului, fiind obligatorie depunearea unui proiect la unul din termenele limită din 2017/2018;
- are cunoştinţe avansate de limba engleză (scris, vorbit);
- are vârsta minimă de 18 ani.
Criterii de eligibilitate și selecţie:
- prioritate în selecție vor avea participanții care NU au mai beneficiat de finanțare TCA în perioada 1 ianuarie 2016- ianuarie 2018;
- la momentul desfățurării evenimentului, participantul NU beneficiază de alt tip de finanțare Erasmus+, respectiv voluntariat EVS sau student cu bursă Erasmus;
- capacitate de multiplicare, formare şi informare;
- experienţa în lucrul cu tinerii;
- motivaţie şi asteptări personale şi profesionale, în special în ceea ce privește proiecte SEV/ESC;
- distribuţie geografică;
- abilităţi lingvistice.
Data limită pentru înscrierea online este: 8 aprilie 2018.
Rezultatele selecţiei vor fi comunicate tuturor candidaţilor de către Agenţia Naţională din Spania.
Alte informații:
a. Numărul maxim de participanți din România: 2.
b. Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP.
c. Selecția finală la nivel european se realizează de către Agenția Națională din Spania
NOTĂ:
1. Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract, în limita a 500 de euro, iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori.
2. Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a cursului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%.
3. Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont).
4. Agenția Națională din Spania va asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.
==============================================================
Selecţia candidaturilor depuse pentru participarea la Cursul de formare "MENTOR plus - Improving mentorship in EVS/volunteering activities" din Spania s-a încheiat.
Pe site-ul SALTO Youth s-au înregistrat 4 candidaturi.
Reamintim faptul că selecţia a avut la bază criteriile de selecţie enunţate în apelul postat pe site-ul programului Erasmus+.