European Rural Youth Summit (ERYS 2025)

Termen de înscriere
30 . 06 . 2025
Perioada
26 August 2025 - 30 August 2025
Loc desfăşurare
Slovacia
Organizator
ANPCDEFP
Tip eveniment
Eveniment internaţional
221 Vizualizări

#JoinUs pentru a treia ediție a Summitului European al Tinerilor din Mediul Rural [ERYS], unde ne continuăm misiunea de a dezvolta ecosistemul tinerilor din mediul rural în Europa sub tema „ Together for Today”, cu accent pe bunăstarea tinerilor din mediul rural și dialogul intercultural.

Când? 26-30 august ︱ Unde? Slovacia

De ce acest eveniment?

Scopul principal al summitului este de a responsabiliza tinerii din mediul rural din întreaga Europă prin promovarea bunăstării, încurajarea înțelegerii interculturale și facilitarea dialogului dintre tineri și factorii de decizie europeni.

În plus, în acest an, ne propunem să ne bazăm pe realizările primelor două ediții ale summitului, asigurând moștenirea acestuia și concentrându-ne în același timp pe extinderea programului European Youth Village în întreaga Europă. Această a treia ediție marchează, de asemenea, lansarea oficială a programului European Youth Village în Slovacia.

Pentru cine?

Summitul se adresează:

  • Tinerilor cu vârsta între 16 și 30 de ani din mediul rural european;
  • Lucrătorilor de tineret, organizatorilor comunitari și reprezentanților ONG-urilor interesați de dezvoltarea rurală;
  • Factorilor de decizie de la nivel local, național și european implicați în politici pentru tineret și dezvoltare rurală.

Te întrebi dacă este pentru tine și organizația/instituția ta?

Dacă:

Ești implicat în activități de tineret în mediul rural;

Dorești să contribui la dezvoltarea comunității tale;

Vrei să colaborezi cu alți tineri și profesioniști din Europa;

Ești interesat de extinderea programului European Youth Village în țara ta;

... atunci ERYS 2025 este locul potrivit pentru tine!

 

Ce vei găsi aici?

Ateliere interactive și sesiuni de formare axate pe bunăstarea tinerilor și dialogul intercultural;

Discuții strategice privind extinderea programului European Youth Village;

Oportunități de networking cu tineri, lucrători de tineret și decidenți din întreaga Europă;

Elaborarea unei recomandări de politici care reflectă nevoile și perspectivele tinerilor din mediul rural.

 

Organizat sub egida programului European Youth Village, ERYS este mai mult decât o întâlnire; este o mișcare în direcția consolidării rețelelor de tineret rural, a amplificării vocilor tinerilor și a determinării unor schimbări tangibile în comunitățile rurale europene.

 

Mai multe detalii despre eveniment și formularul de înscriere pot fi găsite AICI.

Data limită pentru înscrieri este 30 iunie.

 

În 2025, ERYS va fi organizat de NIVAM – Agenția Națională Slovacă care coordonează programul Erasmus+ în Domeniul Tineretului și Sportului, Agenția Națională care coordonează programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în România (ANPCDEFP), împreună cu Guvernanța Programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) și OZ Vidiecky parlament mladých na Slovensku. 

Criterii de eligibilitate și selecţie:

  • capacitate de multiplicare, informare și formare;
  • motivație și așteptări personale;
  • experiență în proiecte privind tinerii din mediul rural;
  • distribuție geografică;
  • abilități lingvistice;
  • prioritate în selecție vor avea cei care nu au mai beneficiat de o mobilitate TCA.

Ce trebuie știut:

Numărul maxim de participanți din România: 10

Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP.

Selecția finală la nivel european se realizează de către Agenția Națională din Slovacia.

Alte informații:

Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract, în limita a 500 de euro, iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori.

Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a evenimentului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%.

Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont).

Organizatorii vor asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.

 



Adaugat de: Adriana Cozanu
Termen de înscriere
30 . 06 . 2025
Perioada
26 August 2025 - 30 August 2025
Loc desfăşurare
Slovacia
Organizator
ANPCDEFP
Tip eveniment
Eveniment internaţional
221 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
29 Septembrie 2025 - 1 Octombrie 2025
Loc desfăşurare
Polonia
Data:
16 Iulie 2025
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
ULTIMELE ştiri
06 Iunie 2025

Apel pentru suplimentarea grantului – check-point pentru proiecte din domeniul educației școlare desfășurate sub acreditare, aferente anului de finanțare 2024 ( Apel la Propuneri 2024)

29 Mai 2025

După organizarea primelor două ediții ERYS – European Rural Youth Summit în România, e timpul să ne întâlnim din nou, de această dată în Slovacia.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
29 Septembrie 2025 - 1 Octombrie 2025
Loc desfăşurare
Polonia
Data:
16 Iulie 2025
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
ULTIMELE ştiri
06 Iunie 2025

Apel pentru suplimentarea grantului – check-point pentru proiecte din domeniul educației școlare desfășurate sub acreditare, aferente anului de finanțare 2024 ( Apel la Propuneri 2024)

29 Mai 2025

După organizarea primelor două ediții ERYS – European Rural Youth Summit în România, e timpul să ne întâlnim din nou, de această dată în Slovacia.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.