![]() Evenimentul este destinat organizațiilor VET care doresc să exploreze oportunități și să dezvolte parteneriate pentru programe de mobilitate noi sau extinse care implică cursanți și personal VET.
Când? 5–8 octombrie | Unde? Dublin, Irlanda De ce să participi? Mobilitățile Erasmus+ în domeniul VET sunt ocazii excelente de formare profesională, dar și oportunități valoroase pentru dezvoltarea unor competențe transversale: adaptabilitate, gestionarea emoțiilor, colaborare interculturală, organizare personală și comunicare într-un mediu necunoscut. Acest eveniment se concentrează pe modul în care Erasmus+ poate sprijini bunăstarea participanților și dezvoltarea acestor competențe, în special în etapa de pregătire a mobilității. Un cadru de competențe și un toolkit practic vor ghida activitățile interactive din cadrul evenimentului. Cui i se adresează? ✔️ Profesioniștilor din domeniul VET aflați la început de drum în Erasmus+ ✔️ Reprezentanților de organizații care plănuiesc să aplice pentru un proiect KA122 VET (mobilitate pentru elevi și personal) ✔️ Organizațiilor mai puțin experimentate, interesate de impactul mobilităților asupra dezvoltării personale și profesionale ! Organizațiile de suport NU sunt eligibile pentru această activitate. Ce vei învăța? - Cum influențează Erasmus+ dezvoltarea competențelor transversale (adaptabilitate, autoorganizare, interculturalitate) - Tehnici și instrumente concrete pentru a îmbunătăți pregătirea participanților înainte de mobilitate - Cum poți integra aspectele de wellbeing și self-care în proiectele tale - Exemple de bune practici din Irlanda și alte țări europene - Cum identifici oportunitățile de finanțare pentru mobilități VET - Cum stabilești parteneriate europene pentru proiecte viitoare
Mai multe detalii & înscrieri: Events | SALTO Termen limită pentru înscrieri: 2 septembrie
Criterii de eligibilitate și selecţie:
Ce trebuie știut: Numărul maxim de participanți din România: 3 Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP. Selecția finală la nivel european se realizează de către Agenția Națională din Irlanda și ANPCDEFP. Alte informații: Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract, în limita a 500 de euro, iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori. Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a evenimentului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%. Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont). Agenția Națională din Irlanda va asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.
Adaugat de: Adriana Cozanu
|
Descoperă-i pe cei 8 tineri implicați în Delegația sprijinită de ANPCDEFP!
Apel pentru suplimentarea grantului – check-point pentru proiecte din domeniul educației școlare desfășurate sub acreditare, aferente anului de finanțare 2024 ( Apel la Propuneri 2024)
Descoperă-i pe cei 8 tineri implicați în Delegația sprijinită de ANPCDEFP!
Apel pentru suplimentarea grantului – check-point pentru proiecte din domeniul educației școlare desfășurate sub acreditare, aferente anului de finanțare 2024 ( Apel la Propuneri 2024)