![]() Acest curs te va ghida pas cu pas prin etapele unui schimb de tineri reușit, de la idee la implementare. Este special gândit pentru cei care sunt la început de drum în lumea proiectelor Erasmus+ și vor să înțeleagă cum funcționează un schimb de tineri de calitate. Când? 29 septembrie – 3 octombrie | Unde? Haarlem, Olanda De ce să participi? BiTriMulti (BTM) este un curs de formare dedicat lucrătorilor de tineret la început de drum în programul Erasmus+. Participanții învață pas cu pas cum să creeze un schimb de tineri de calitate, de la idee la implementare. Este o experiență internațională interactivă, centrată pe învățarea prin practică, care îți oferă încredere și instrumente concrete pentru a demara primul tău proiect Erasmus+ în domeniul tineretului. Cui i se adresează?
Ce vei învăța? ✔️ Ce este un schimb de tineri și cum funcționează în cadrul Erasmus+ ✔️ Cum implici tinerii în toate etapele proiectului ✔️ Cum planifici un schimb de tineri de la zero, prin activități practice ✔️ Ce este învățarea non-formală și cum o integrezi în proiecte ✔️ Cum folosești Youthpass pentru recunoașterea competențelor dobândite ✔️ Cum îți găsești parteneri internaționali pentru proiecte viitoare
Mai multe detalii & înscrieri: SALTO-YOUTH - European Training Calendar - Introduction Training for Newcomers to Youth Exchanges - BiTriMulti Termen limită pentru înscrieri: 19 iunie
Criterii de eligibilitate și selecţie:
Ce trebuie știut: Numărul maxim de participanți din România: 2 Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP. Selecția finală la nivel european se realizează de către Agenția Națională din Olanda și ANPCDEFP. Alte informații: Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract, în limita a 500 de euro, iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori. Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a evenimentului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%. Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont). Agenția Națională din Olanda va asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.
Adaugat de: Adriana Cozanu
|
Dacă locuiești într-un sat sau o comună din România și vrei să aduci mai multe oportunități pentru tineri în comunitatea ta, acum e momentul!
Descoperă-i pe cei 8 tineri implicați în Delegația sprijinită de ANPCDEFP!
Dacă locuiești într-un sat sau o comună din România și vrei să aduci mai multe oportunități pentru tineri în comunitatea ta, acum e momentul!
Descoperă-i pe cei 8 tineri implicați în Delegația sprijinită de ANPCDEFP!