În perioada 27–30 aprilie 2026, orașul Gdynia va găzdui European Forum of Young Leaders, un eveniment internațional dedicat lucrătorilor de tineret și tinerilor lideri implicați activ în promovarea participării civice, a democrației și a cetățeniei active în Europa.
Forumul reunește participanți din întreaga Europă care vor avea oportunitatea de a face networking cu activiști ai societății civile și lideri de opinie, de a face schimb de experiențe și de a contribui la identificarea unor soluții comune pentru provocările actuale cu care se confruntă tinerii.
Când? 27–30 aprilie 2026︱ Unde? Gdynia, Polonia
Un spațiu european pentru dialog și implicare civică
European Forum of Young Leaders este o inițiativă ciclică lansată de SALTO Resource Centre pentru țările din Europa de Est și Caucaz, în cooperare cu Agenția Națională din Polonia pentru Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.
Evenimentul funcționează ca o platformă de schimb de bune practici, reflecție și colaborare, axată pe implicarea tinerilor în viața socială, politică și comunitară.
Cui se adresează?
Forumul va reuni lucrători de tineret, manageri de proiect, factori de decizie și tineri activi din statele membre ale Uniunii Europene, țările din Vecinătatea Estică, Balcanii de Vest și țările mediteraneene.
Participanții vor avea ocazia să își prezinte inițiativele, să contribuie la dezbaterea europeană despre democrație și valori europene și să devină parte dintr-o rețea internațională de tineri implicați.
Profil participanți:
- Lucrători de tineret, manageri de proiect și tineri activi;
- Experiență în domenii precum participarea tinerilor în viața democratică, cetățenia activă, drepturile omului sau solidaritatea și echitatea socială;
- Au competențe consolidate de leadership, advocacy și implicare civică;
- Sunt interesați să dezvolte parteneriate internaționale și să se implice în proiecte europene;
Termen limită: 6 februarie 2026
Mai multe detalii și înscrieri AICI.
Ce trebuie știut:
Numărul maxim de participanți din România: 4
Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP.
Selecția finală la nivel european se realizează de către organizatori.
Alte informații:
ANPCDEFP va susține participarea a 4 persoane din România, costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract, în limita a 500 de euro, iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori.
Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a evenimentului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%.
Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont).
Organizatorii vor asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.