sigla Uniunii Europene
sigla ERASMUS+
sigla Uniunii Europene

Gala Premiilor Participării Publice 2023

4676 Vizualizări
Data: 13 Martie 2023

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică organizează anul acesta cea de-a XIII-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice și anunță deschiderea perioadei de înscrieri în intervalul 2 – 27 martie. La Gală se pot înscrie cetățeni, grupuri civice și organizații neguvernamentale care au desfășurat în anul 2022 inițiative civice și campanii de advocacy, prin care au determinat autoritățile publice să rezolve diverse probleme ale comunităților.

Înscrierile la Gală se realizează prin completarea unui formular online, iar detalii despre demersurile și campaniile care sunt eligibile sunt disponibile în ghidul de inscriere.

Gala Premiilor Participării Publice este de 12 ani un reper pentru activism și participare publică, care arată concret impactul pozitiv al inițiativelor civice la nivel local și național. În ultimii 12 ani au fost premiate inițiative de participare publică, care au demonstrat importanța implicării cetățenilor în demersuri ce au schimbat balanța de putere în raport cu autoritățile publice și au inspirat și alți indivizi, grupuri sau organizații să se implice.


Adăugat de: Andra Dobre

4676 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
17 Noiembrie 2026 - 16 Aprilie 2027
Loc desfăşurare
Republica Moldova
Perioada:
17 Noiembrie 2026 - 16 Aprilie 2027
Loc desfăşurare
Republica Moldova
ULTIMELE ştiri
05 Octombrie 2026

Anul acesta #ErasmusDays ajunge la cea de-a 10-a ediție! În perioada celor șase zile te invităm să ni te alături și să organizezi sau să participi la evenimentele care promovează proiectele și oportunitățile oferite de programul Erasmus+.

15 Septembrie 2026

Vino alături de noi pentru a celebra Ziua Europeană a Limbilor!

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
17 Noiembrie 2026 - 16 Aprilie 2027
Loc desfăşurare
Republica Moldova
Perioada:
17 Noiembrie 2026 - 16 Aprilie 2027
Loc desfăşurare
Republica Moldova
ULTIMELE ştiri
05 Octombrie 2026

Anul acesta #ErasmusDays ajunge la cea de-a 10-a ediție! În perioada celor șase zile te invităm să ni te alături și să organizezi sau să participi la evenimentele care promovează proiectele și oportunitățile oferite de programul Erasmus+.

15 Septembrie 2026

Vino alături de noi pentru a celebra Ziua Europeană a Limbilor!

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.