Data: 16 Iulie 2024
![]() Marți, 16 iunie, deputații europeni au reales-o pe Roberta Metsola (din partea Partidului Popular European) în funcția de președinte al Parlamentului European până în 2027, cu 562 de voturi în primul tur. Roberta Metsola a câștigat alegerile în primul tur de scrutin, unde a obținut o majoritate absolută de 562 de voturi exprimate din 699 prin vot secret pe hârtie, între doi candidați. Născută în Malta în 1979, Roberta Metsola este deputat european încă din anul 2013. Ea a fost aleasă prim-vicepreședinte în noiembrie 2020 și a fost președinte interimar al Parlamentului după decesul președintelui Sassoli în data de 11 ianuarie 2022. La 18 ianuarie 2022, a fost aleasă președinte pentru a doua jumătate a celei de-a noua legislaturi. Este a treia femeie președinte al Parlamentului European, după Simone Veil (1979-1982) și Nicole Fontaine (1999-2002). Încă din anul 2022, Roberta Metsola sprijină sectorul de tineret european, prin inițiative, evenimente și proiecte ale Parlamentului prin care tinerii își pot face vocea auzită și prin care aceștia se pot implica activ în procese decizionale europene. Un exemplu de bună practică este chiar Evenimentul Tineretului European (European Youth Event), eveniment organizat din doi în doi ani, în Strasbourg, Franța, ce reprezintă o platformă unică pentru tinerii din întreaga Europă pentru a se întâlni, a face schimb de idei și a se angaja în discuții pe diverse teme politice, sociale și culturale. Citește comunicatul oficial de presă aici: https://www.europarl.europa.eu/news/en/press-room/20240710IPR22805/roberta-metsola-re-elected-as-president-of-the-european-parliament .
Adăugat de: Alexandra Duică
|
Te pasionează crearea de conținut digital și îți dorești să ajungi la EYE 2025? Atunci acest concurs este pentru tine!
ANPCDEFP aduce clarificări privind perceperea de taxe în cazul proiectelor de mobilitate de tineret Erasmus+.
Te pasionează crearea de conținut digital și îți dorești să ajungi la EYE 2025? Atunci acest concurs este pentru tine!
ANPCDEFP aduce clarificări privind perceperea de taxe în cazul proiectelor de mobilitate de tineret Erasmus+.