sigla Uniunii Europene
sigla ERASMUS+
sigla Uniunii Europene

I GO VET: când experiența Erasmus devine poveste și inspirație

28 Vizualizări
Data: 30 Martie 2026

În perioada 5–7 martie 2026, ANPCDEFP a găzduit evenimentul dedicat câștigătorilor concursului I GO VET 2025 cu tema „Erasmus m-a transformat – povestea mea de ambasador”, o inițiativă devenită tradiție în contextul activităților derulate cu sprijinul proiectului Echipa Națională VET.

Evenimentul a marcat etapa finală a concursului adresat elevilor din liceele tehnologice și vocaționale care au participat la mobilități Erasmus+ VET, oferindu-le oportunitatea de a-și spune povestea și de a deveni ambasadori ai programului.

Ajuns la cea de-a patra ediție, concursul i-a provocat pe elevi să transmită, prin videoclipuri scurte, modul în care experiența Erasmus le-a influențat parcursul personal și profesional, ce competențe au dobândit și cum pot inspira și alți tineri să participe la mobilități. Tema din acest an a pus accent pe transformare, inițiativă și impact real.

Interesul crescut pentru competiție s-a reflectat atât în numărul participanților înscriși la concurs în noiembrie 2025, cât și în calitatea celor peste 100 de materiale video, care au fost evaluate cu multă atenție de o echipă de profesioniști ai domeniului VET.

Momentul central al întâlnirii a fost Gala I GO VET, unde au fost premiați câștigătorii acestei ediții. Cei cinci elevi distinși au fost recompensați pentru modul autentic în care au reușit să transmită impactul experienței Erasmus asupra dezvoltării lor. Dacă vreți să îî cunoașteți și să le ascultați poveștile, faceți click mai jos: 

Un moment care a rămas cu siguranță în memoria tuturor a fost povestea lui Gabriel, cel care a povestit cu umor cum, în timpul mobilității sale din Turcia, a trecut prin experiența inedită de a fi „strigat” într-un mod cu totul neașteptat de gazde: Erasmus!. Episodul, transformat de el într-o întâmplare plină de haz, a fost dovada faptului că, dincolo de competențe și rezultate, mobilitățile Erasmus+ sunt și despre adaptare, curaj și capacitatea de a lua lucrurile cu zâmbetul pe buze.

 

Dincolo de festivitatea de premiere, programul a inclus o serie de activități menite să dezvolte abilitățile participanților și să consolideze rolul lor de ambasadori Erasmus+. În prima zi, aceștia au vizitat THE YOUTH – Centrul Național al Ecosistemului de Tineret, unde au participat la un atelier practic de tip DIY. Pornind de la propriile povești, folosind creativitatea și lucrul în echipă, și-au creat tricouri personalizate. În cea de-a doua zi a evenimentului a continuat interacțiunea dintre câștigători, foști participanți Erasmus+ și membri ai rețelelor EuroApprentices și EuroPeers. Sesiunile de formare dedicate au facilitat schimbul de experiențe și bune practici, au oferit instrumente concrete pentru comunicare, implicare și promovarea oportunităților de mobilitate în rândul altor tineri.

Energia și deschiderea participanților au contribuit la crearea unei comunități active de tineri care pot inspira mai departe.

La final, toți participanții, elevi, studenți și profesorii lor au fost inviați să se bucure de o vizita ghidată a expoziției România - Reprezentarea identitară a portului popular în artă, din cadrul Muzeului Național de Artă al României, descoperind astfel valențele identitare și simbolistica iei.

I GO VET rămâne, astfel, mai mult decât un concurs – este un cadru în care experiențele tinerilor capătă voce, iar poveștile lor devin surse reale de inspirație pentru viitorii participanți Erasmus+.


Adăugat de: Adriana Cozanu

28 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
8 Iunie 2026 - 12 Iunie 2026
Loc desfăşurare
Finlanda
Perioada:
20 Mai 2026 - 23 Mai 2026
Loc desfăşurare
Germania
ULTIMELE ştiri
30 Martie 2026

În perioada 26-29 martie, comunitatea Ambasadorilor de Învățare s-a reunit la București, într-un spațiu dedicat dialogului, colaborării și dezvoltării strategice.

30 Martie 2026

În perioada 5–7 martie 2026, ANPCDEFP a găzduit evenimentul dedicat câștigătorilor concursului I GO VET 2025 cu tema „Erasmus m-a transformat – povestea mea de ambasador”.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
8 Iunie 2026 - 12 Iunie 2026
Loc desfăşurare
Finlanda
Perioada:
20 Mai 2026 - 23 Mai 2026
Loc desfăşurare
Germania
ULTIMELE ştiri
30 Martie 2026

În perioada 26-29 martie, comunitatea Ambasadorilor de Învățare s-a reunit la București, într-un spațiu dedicat dialogului, colaborării și dezvoltării strategice.

30 Martie 2026

În perioada 5–7 martie 2026, ANPCDEFP a găzduit evenimentul dedicat câștigătorilor concursului I GO VET 2025 cu tema „Erasmus m-a transformat – povestea mea de ambasador”.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.