
|
Data: 2 Aprilie 2026
Bun venit pe scena învățării!Ai urmărit scenele? Sperăm că da.Acum hai și tu pe scenă: o scenă a celor care au simțit emoțiile din proiectele europene de învățare. A celor care au fost voluntari, care au făcut practică într-o altă țară, care au studiat acolo. O scenă a profesorilor care învață de la alți profesori, a elevilor entuziasmați de ceea ce au descoperit, a lucrătorilor de tineret care cresc inițiative. O scenă cu emoții, cu informații, cu încredere, cu inspirație, cu acțiune. Hai în scenă, dacă te regăsești în ce ai citit. Cine suntem noi?ANPCDEFP, Agenția cu acronim complicat care gestionează Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în România Ce căutăm?Ambasadori de învățare: elevi, profesori, lucrători de tineret, studenți, voluntari. Oameni care au trăit direct experiența unui proiect european, care simt că așa au învățat și au crescut. Oameni dornici să dea mai departe povestea lor, împreună cu informații despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. În prezent, suntem în căutarea a doi ambasadori în județele Brăila, Covasna și Mehedinți, precum și a câte unui ambasador în județele Bihor, Călărași, Constanța, Giurgiu, Maramureș, Mureș, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea și Tulcea. De ce o rețea de ambasadori?Pentru că vrem ca oportunitățile programelor europene să ajungă la cât mai mulți oameni. Pentru că poveștile celor care au fost implicați în proiecte sunt autentice, pot inspira și motiva. De ce să fii ambasador?Răspunsul la această întrebare tu îl știi. Noi doar sperăm că e legat de faptul că și tu crezi în învățare, în valorile europene, în bucuria de a descoperi culturi și perspective și în responsabilitatea de a da mai departe. Sperăm că vrei să îi însoțești și pe alții în primii lor pași către Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Ce vei face ca ambasador?Vei oferi informații de bază despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, pornind de la propria ta experiență. Vei putea să împărtășești aceste lucruri în diferite contexte și pe diferite canale: în întâlniri cu persoane interesate de proiectele europene, online, în scris, prin filme, articole, podcast, pe Facebook și prin orice modalitate creativă care poate duce informația mai aproape de cei care au nevoie de ea. Ce trebuie să faci?Să completezi acest formular de înscriere Ce oferim?O comunitate. Un cadru de învățare. Resurse. Oportunități de formare. Materiale. Vizibilitate. Climat pozitiv. Energie bună. Deci? Vrei să fii ambasador? Hai în scenă!
În prezent, în rețeaua Ambasadorilor de învățare sunt înscrise 91 de persoane.
Adăugat de: Nikita-Anastasia Anastasiu
|
Vrei să faci parte din Rețeaua de Ambasadori de Învățare? Înscrie-te acum!
Tu ce faci între 16-18 iulie? Urcă-te în trenul cu destinația Lyon, Franța!
Vrei să faci parte din Rețeaua de Ambasadori de Învățare? Înscrie-te acum!
Tu ce faci între 16-18 iulie? Urcă-te în trenul cu destinația Lyon, Franța!