sigla Uniunii Europene
sigla ERASMUS+
sigla Uniunii Europene

Cercetătorii PEACE+ au lansat un sondaj despre starea democrației europene

7794 Vizualizări
Data: 25 August 2026

Democrația s-a confruntat dintotdeauna cu provocări, însă în ultimii ani aceasta pare să fie tot mai contestată. Deși Uniunea Europeană rămâne un spațiu în care democrația este puternic susținută, o întrebare devine tot mai relevantă: care este starea democrației europene astăzi?

Cercetătorii PEACE+ și-au pus această întrebare și au lansat un sondaj de opinie adresat tinerilor europeni, cu vârstă cuprinsă între 16 și 35 de ani, prin care își propun să obțină o mai bună cunoaștere a implicării civice și politice în rândul tinerilor din Europa, a opiniilor acestora ca cetățeni mobili, în special, dar nu numai. Se dorește participarea respondenților atât cu experiență în ​​cadrul programului Erasmus, cât și din afara acestuia.

Cercetătorii invită tinerii să își exprime opiniile cu privire la:

  • Participarea civică și democratică
  • Sănătatea democrației: atitudinile respondenților față de instituțiile democratice naționale și europene
  • O secțiune invită participanții să evalueze starea democrației în propria țară, precum și la nivel european
  • Polarizarea și autoritarismul în ascensiune
  • Provocarea inteligenței artificiale

 

Chestionarul poate fi completat până pe 20 noiembrie 2026 AICI.

Completarea chestionarului durează aproximativ 10 minute. Participarea este voluntară și strict anonimă. Toate datele vor fi colectate și stocate în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor al UE.

Rezultatele vor fi disponibile până la sfârșitul anului 2026, odată cu un raport de cercetare PEACE+, publicat pe site-ul oficial al inițiativei și pe site-ul Agenției Naționale din Italia.

Proiectul transnațional PEACE+ este o activitate de cooperare pe termen lung desfășurată de 22 de agenții naționale Erasmus+, inclusiv de ANPCDEFP.



7794 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
24 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, online
Data:
26 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Estonia
ULTIMELE ştiri
05 Noiembrie 2026

Comisia Europeană lansează Pachetul pentru educație și competențe: patru priorități pentru școli, profesori și formarea profesională din Europa

02 Noiembrie 2026

Cu 712 evenimente înregistrate în România și peste 10.000 la nivel european, cea de-a zecea ediție Erasmus Days a transformat educația, diversitatea și colaborarea în motive de sărbătoare, sub sloganul Învățăm și creștem competențe pentru viitor!.

ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
24 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, online
Data:
26 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Estonia
ULTIMELE ştiri
05 Noiembrie 2026

Comisia Europeană lansează Pachetul pentru educație și competențe: patru priorități pentru școli, profesori și formarea profesională din Europa

02 Noiembrie 2026

Cu 712 evenimente înregistrate în România și peste 10.000 la nivel european, cea de-a zecea ediție Erasmus Days a transformat educația, diversitatea și colaborarea în motive de sărbătoare, sub sloganul Învățăm și creștem competențe pentru viitor!.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.