sigla Uniunii Europene
sigla ERASMUS+
sigla Uniunii Europene

Sondaj privind fondurile UE în domeniul valorilor europene și al mobilității

4547 Vizualizări
Data: 17 Ianuarie 2018

Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind fondurile UE în domeniul valorilor europene și al  mobilității.

În 2018, Comisia Europeană va face propuneri pentru următoarea generație de programe financiare pentru cadrul financiar multianual post-2020, reprezentând bugetul UE pe termen lung.

Propunerile Comisiei vor fi concepute în așa fel încât să permită UE să își îndeplinească obiectivele stabilite într-o serie de domenii majore, în care măsurile luate la nivel european sunt mai eficace decât acțiunea izolată a statelor membre. Acest lucru necesită o evaluare atentă atât cu privire la ceea ce a funcționat bine în trecut, cât și la ceea ce ar putea fi îmbunătățit în viitor.

Obiectivul acestei consultări este de a colecta punctele de vedere ale tuturor părților interesate cu  privire la modul în care se poate valorifica la maximum fiecare euro din bugetul UE.

La acest sondaj pot participa atât organizațiile cât și cetățenii UE, iar completarea acestuia necesită aproximativ 30 de minute.

Sondajul este disponibil până la data de 8 martie 2018.

Detalii: http://bit.ly/2D0qQ7G

http://bit.ly/2DGZ5On

Adăugat de: Simona Jianu

4547 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
26 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Estonia
Data:
27 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, online
ULTIMELE ştiri
02 Noiembrie 2026

Cu 712 evenimente înregistrate în România și peste 10.000 la nivel european, cea de-a zecea ediție Erasmus Days a transformat educația, diversitatea și colaborarea în motive de sărbătoare, sub sloganul Învățăm și creștem competențe pentru viitor!.

27 Octombrie 2026

În anul 2027, programul Erasmus+ va beneficia de o contribuție maximă a Uniunii Europene de peste 6,21 miliarde de euro. Documentul stabilește direcțiile de finanțare și prioritățile programului în domeniile educației, formării, tineretului și sportului.

Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.