sigla Uniunii Europene
sigla ERASMUS+
sigla Uniunii Europene

Certificatul lingvistic european 2018

5039 Vizualizări
Data: 1 Octombrie 2018

Peste 50 de proiecte au participat la competiția în urma căreia s-au atribuit Certificatele lingvistice europene 2018. 

Criteriile de evaluare au avut în vedere:

  1. Concordanța cu prioritățile europene 2018
  2. Valoarea adăugată a proiectului pentru predarea și învățarea limbilor străine în context naţional
  3. Caracterul motivant al proiectului pentru elevi/studenţi/cursanți care învață limbi străine şi pentru profesorii de limbi străine
  4. Originalitatea și creativitatea proiectului în domeniul predării și învățării limbilor străine
  5. Transferabilitatea rezultatelor proiectului în domeniul predării și învățării limbilor străine
  6. Website activ

 

Au fost proiecte în care activitățile sau rezultatele colaterale s-au concretizat și în îmbunătățirea sau dezvoltarea competențelor lingvistice dar, o bună parte dintre acestea nu au avut obiective sau rezultate clar definite, care să se adreseze predării și/sau învățării limbilor străine.

De remarcat că în toate candidaturile s-a menționat faptul că în urma participării la proiecte, elevii și profesorii și-au îmbunătățit competențele lingvistice, în special pe cele de participare la dialog, ceea ce poate fi apreciat ca un beneficiu important, indiferent dacă acesta  fusese prevăzut ca rezultat.

Inovația a fost apreciată prin perspectiva în care rezultatele proiectului au adus un plus substanțial mediului educațional din instituția – coordonatoare sau parteneră – în care a fost implementat proiectul.

Felicitări tuturor participanților!


Adăugat de: Ileana Racoviceanu

5039 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
26 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Estonia
Data:
27 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, online
ULTIMELE ştiri
27 Octombrie 2026

În anul 2027, programul Erasmus+ va beneficia de o contribuție maximă a Uniunii Europene de peste 6,21 miliarde de euro. Documentul stabilește direcțiile de finanțare și prioritățile programului în domeniile educației, formării, tineretului și sportului.

15 Octombrie 2026

Ai între 16 și 35 de ani? Vocea ta contează! Participă la sondaj și contribuie la cercetarea privind viitorul democrației europene.

ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
26 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Estonia
Data:
27 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, online
ULTIMELE ştiri
27 Octombrie 2026

În anul 2027, programul Erasmus+ va beneficia de o contribuție maximă a Uniunii Europene de peste 6,21 miliarde de euro. Documentul stabilește direcțiile de finanțare și prioritățile programului în domeniile educației, formării, tineretului și sportului.

15 Octombrie 2026

Ai între 16 și 35 de ani? Vocea ta contează! Participă la sondaj și contribuie la cercetarea privind viitorul democrației europene.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.