Proiecte de mobilitate

Ce sunt proiectele de mobilitate?

Sunt acele proiecte instituţionale prin care se realizează activităţi care implică parteneri din mai multe ţări (trans-naţionale). Programul unui proiect de mobilitate diferă de la un domeniu la altul şi, în funcţie de acesta, poate cuprinde cursuri de formare, plasamente, activităţi de predare, stagii pentru studiu sau voluntariat, schimburi de tineri, activităţi de tip job-shadowing. Mai multe informaţii legate de activităţile specifice fiecărui sector găsiţi în secţiunile dedicate.

De ce mobilitate?

Pentru:
+ dezvoltare personală, profesională şi socială prin dezvoltarea de competenţe (cunoştinţe, abilităţi, atitudini) într-un context internaţional precum şi recunoaşterea acestor competenţe
+ îmbunătăţirea procesului de predare, formare şi învăţare a profesioniştilor din domeniile educaţie, formare şi tineret
+ învăţarea sau aprofundarea unor limbi străine (creşterea competenţelor lingvistice)
+ conştientizarea importanţei şi înţelegerea unor culturi şi ţări noi, dezvoltând astfel sentimentul de apartenenţă la valorile europene şi implicarea activă în comunitate
+ dezvoltarea capacităţii organizaţionale în contextul  cooperării europene şi internaţionale
+ crearea de legături între educaţia formală, învăţarea nonformală şi formarea profesională
+ urmărirea unor sinergii cu câmpul muncii şi antreprenoriatul

Pentru cine sunt aceste proiecte?

Acest tip de proiecte îi implică atât pe cei care sunt beneficiarii finali ai procesului de învăţare (studenţi, elevi - filieră tehnologică sau vocațională și postliceal -, tineri, voluntari etc.) cât şi profesioniştii din domeniile educaţie, formare şi tineret care facilitează procesul de învăţare (profesori, formatori, lucrători de tineret, personal de conducere sau administiv etc).

Aceștia nu primesc finanțare direct ci sunt implicați în proiectele aprobate ale organizațiilor beneficiare. Astfel numai organizaţiile pot solicita finanţare (cu excepţia grupurilor informale). Mai multe informaţii AICI.

În cazul domeniului şcolar şi al educaţiei adulţilor elevii şcolari (filiera teoretică) precum şi adulţi pot fi implicaţi în activităţi de mobilitate doar în cadrul Parteneriatelor Strategice.

Documente şi informaţii utile

2016

Ghidul programului Erasmus+:
engleză (secţiunile cele mai relevante pentru mobilitate de tineret sunt disponibile la paginile 75 - 88, 269 - 273)
- română (traducerea în limba română nu este publicată momentan)
Apelul național la propuneri de proiecte Erasmus+
Ghid de management al proiectelor Erasmus+ de mobilități în domeniul tineretului

2015

Ghidul Programului Erasmus+ 2015 (în paranteză sunt paginile relevante pentru proiectele de mobilități)
- în limba engleză (paginile 30 - 85, 207 - 232)
- în limba română (atenție, în cazul în care există discrepanțe între cele două versiuni, va prevala conținutul celei din limba engleză)
Apelul Național la Propuneri de Proiecte 2015

Toate documentele relevante pentru anul 2015 la toate acțiunile sunt disponibile aici.

 

2014 

Ghidul Programului Erasmus+ 2014 (în paranteză sunt paginile relevante pentru proiectele de mobilități) - în limba engleză (paginile 31 - 76, 207 - 232) și în limba română (paginile 31 - 81, 216 - 241)

Apelul Național la Propuneri de Proiecte 2014

Apelul Național la Propuneri de Proiecte 2014 - Anexa pentru Proiecte de mobilitate
Informații cu privire la obținerea Codului PIC și etapele unui proiect.
Informații cu priivire la elementele de identitate vizuală ale programului Erasmus+.

126881 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
25 Martie 2024
Loc desfăşurare
România
Perioada:
27 Mai 2024 - 30 Mai 2024
Loc desfăşurare
Danemarca
ULTIMELE ştiri
12 Martie 2024

În atenția beneficiarilor: în ziua de 15 martie 2024 ANPCDEFP NU VA AVEA PROGRAM CU PUBLICUL

10 Martie 2024

A cincea pădure Erasmus plantată în Bihor în martie 2024

ULTIMELE EVENIMENTE
Data:
25 Martie 2024
Loc desfăşurare
România
Perioada:
27 Mai 2024 - 30 Mai 2024
Loc desfăşurare
Danemarca
ULTIMELE ştiri
12 Martie 2024

În atenția beneficiarilor: în ziua de 15 martie 2024 ANPCDEFP NU VA AVEA PROGRAM CU PUBLICUL

10 Martie 2024

A cincea pădure Erasmus plantată în Bihor în martie 2024

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.