Proiecte de dialog pentru tineret - Este obligarorie participarea în activităţile proiectului a factorilor decizionali în cazul în care activităţile proiectului prevăd interacţiuni între tineri şi factori decizionali?Raspuns:În cazul în care activităţile proiectului prevăd interacţiuni între tineri şi factori decizionali (ex: dezbateri, informări asupra rolurilor şi activităţilor acestora), acestea nu pot fi derulate fără implicarea factorilor decizionali deoarece, în absenţa acestora, activitatea devine ineligibilă. Ca urmare, recomandăm ca până la trimiterea candidaturii să fie contactaţi factorii decizionali relevanţi şi să se încheie acorduri de participare în cadrul proiectului, care pot reprezenta un acord ferm din partea acestora. |
Ai între 16 și 35 de ani? Vocea ta contează! Participă la sondaj și contribuie la cercetarea privind viitorul democrației europene.
Pentru instituțiile de învățământ muzical superior din statele membre UE și din țările asociate programului Erasmus+.