sigla Uniunii Europene
sigla ERASMUS+
sigla Uniunii Europene

CINE poate aplica?

În cadrul programului Erasmus+, în România, sunt eligibile să candideze pentru domeniul educației adulților organizațiile care oferă orice tip de formare care NU are caracter de formare profesională (iniţială sau continuă). Pentru clarificări recomandăm consultarea Glosarului cu termeni cheie din Anexa III, a Ghidului programului.
Pot candida instituţii publice/private active în educaţia adulţilor sau consorţii stabilite la nivel naţional, candidatul fiind, în acest caz, coordonatorul consorţiului.
Aceste activităţi durează între 2 zile şi 2 luni.

PENTRU CINE sunt aceste tipuri de proiecte?

Persoanele care lucrează în educaţia adulţilor pot participa în mobilităţi de predare sau formare într-o altă ţară. Astfel de experienţe şi schimburi pot determina o îmbunătăţire a nivelului de cunoaștere a unor limbi străine şi a conştientizării culturale, dar pot, de asemenea, să ofere o nouă perspectivă asupra metodelor şi abordărilor de lucru.
În cadrul roiectelor de mobilitate în domeniul educației adulților poate participa ersonalul activ din educaţia adulţilor (mentori, profesori, formatori etc.)

CE presupune participarea la aceste proiecte?

Persoanele pot participa la următoarele tipuri de mobilităţi de formare continuă a personalului
+ Mobilităţi de predare/formare într-o instituţie/organizaţie de educaţie a adulţilor dintr-o altă ţară – persoanele pot preda sau susţine activităţi de formare într-o altă ţară
+ Mobilităţi de formare a personalului: a) prin participarea la cursuri de formare; b) prin participarea la job shadowing-uri / perioade de observare într-o organizaţie/instituţie de educaţia adulţilor

CARE sunt activitățile ce pot fi derulate în cadrul acestei acțiuni?

Erasmus + permite dezvoltarea personalului prin participarea la activităţi relevante ce au loc în altă ţară decât ţara de origine. Activităţile ce pot fi realizate: activităţi de predare şi formare continuă (curs structurat şi sau activităţi de job-shadowing).

1788 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
23 Noiembrie 2026 - 25 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Belgia
Data:
6 Octombrie 2026
Loc desfăşurare
România
ULTIMELE ştiri
25 August 2026

Dacă ai între 16 și 35 de ani, spuneți părerea completând chestionarul până pe 20 noiembrie 2026.

11 August 2026

Dacă reprezinți o primărie, o instituție de administrație publică locală sau un ONG care lucrează cu și pentru tineri la nivelul unei comunități locale, acest apel este pentru tine.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
23 Noiembrie 2026 - 25 Noiembrie 2026
Loc desfăşurare
Belgia
Data:
6 Octombrie 2026
Loc desfăşurare
România
ULTIMELE ştiri
25 August 2026

Dacă ai între 16 și 35 de ani, spuneți părerea completând chestionarul până pe 20 noiembrie 2026.

11 August 2026

Dacă reprezinți o primărie, o instituție de administrație publică locală sau un ONG care lucrează cu și pentru tineri la nivelul unei comunități locale, acest apel este pentru tine.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.